|

Cristi Pascal își lansează prima carte, “Pe celălalt mal”. Evenimentul are loc la Casa de Cultură Cugir

Vineri, la Casa de Cultură din Cugir va avea loc lansarea primului volum scris de artistul cugirean Cristi Pascal. Cartea este de fapt un ghid de atitudine, în care autorul tratează problema vechilor convingeri şi credinţe populare româneşti. Volumul vine cu un nou mod de gândire față de societate și schimbările care s-ar putea produce în viața noastră dacă ne-am schimba atitudinea.

Volumul “Pe celălalt mal” te provoacă să gândești altfel, să privești de pe cealaltă parte  a malului, așa cum spune de fapt autorul: „Acum te provoc să gândești altfel! Te invit pe celălalt mal”. Cristi Pascal descrie câteva tehnici şi practici pe care am putea să le aplicăm pentru a ne îmbunătăţi viaţa.

„Sub influența mediului, a societății, a conducerii de orice fel, a vremii și a vremurilor, am fost învățați că posibilitățile sunt foarte limitate. Am fost condiționați că mai bine nu se poate! Sau cel puțin pentru noi mai bine nu se poate… Sunt mulți  cei care spun: <nu o să schimb eu lumea, nu are rost să fac ceva>. Dar în timp ce tu gândești așa, alții o schimbă pentru tine, în locul tău. Pentru că ai renunțat și la ultima speranță că viața ta poate fi mai bună și poți, așa cum spun adesea, să îți atingi visele cu mâna, altcineva o va face în locul tău, iar atitudinea ta va reveni din nou la același <asta e>”, spune autorul cărții “Pe celălalt mal”, Cristi Pascal.

Lansarea va avea loc vineri, la Casa de Cultură Cugir, cu începere de la ora 18.00.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=148828



Publicat de pe 28 Mar 2013. Publicat in ACTUALITATE, Cultura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...