|

Un locatar din ”blocul NATO ” din Cugir, sancţionat contravenţional după i-a ameninţat pe vecini cu o bâtă. Pentru calmarea acestuia s-a folosit forţa

masina jandarmiUn locatar din ”blocul NATO” din Cugir a fost sancţionat contravenţional de oamenii legii cu amendă în valoare de 800 de lei după ce i-a deranjat pe vecini şi i-a ameninţat cu o bâtă. Pentru calmarea acestuia s-a folosit forţa.

Printr-un apel la 112, primit luni, 6 iulie, la ora 04.00, se solicita ajutor de urgenţă deoarece un bărbat în vârstă de 39 de ani deranja liniştea locatarilor unui imobil situat pe strada G. Coşbuc din oraşul Cugir. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul se aşezase pe un scaun în faţa uşii deschise a apartamentului unde locuieşte, asculta muzică la un volum foarte ridicat şi lovea ritmic cu o bâtă în balustrada blocului. Aceeaşi bâtă se pare că ar fi folosit-o şi pentru a-i ameninţa pe vecinii care l-au rugat să înceteze şi să-i lase să doarmă.

Un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi un jandarm, a intervenit şi a acţionat pentru aplanarea incidentului. S-a încercat un dialog cu bărbatul respectiv, dar pentru că acesta era extrem de tulburat şi necooperant, a fost nevoie să fie condus cu forţa la sediul poliţiei, în conformitate cu prevederile legale.

A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei şi, deoarece pe fondul consumului de alcool starea de agitaţie persista, constituind un risc la adresa sănătăţii sale, a fost condus la spital unde a primit îngrijiri medicale şi a fost ulterior internat.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=154920



Publicat de pe 6 Iul 2015. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...