|

Şcoala Gimnazială „Singidava”, pe podiumul concursului judeţean „Pro Natura”. Elevii au primit echipamente pentru expediţii şcolare

Şcoala Gimnazială „Singidava” din Cugir s-a clasat pe locul al treilea la cea de-a şasea ediţie a concursului județean „Pro Natura”, iniţiat de către Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Alba. Premierea a avut loc zilele trecute, iar concurenții au fost răsplătiți de președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și viceprimarul Horia Rotche. Elevii au primit premii constând în echipamente necesare pentru desfășurarea unei expediții școlare, respectiv corturi, saci de dormit, rucsacuri, lanterne, busole și altele.

Startul concursului s-a dat în luna martie din acest an, iar obiectivul general al acestei competiții a fost promovarea dragostei pentru natură în rândul tinerilor. Concursul s-a desfăşurat pe două secțiuni, pentru gimnaziu și licee. În cadrul acestuia, elevii și cadrele didactice au participat la nouă secțiuni. Este vorba despre drumeții și excursii, ecologizări, plantări de puieți, întâlniri cu specialiști, simpozioane, comunicări, organizarea unor spații expoziționale, realizarea unor manifestări culturale cu profil „Pro Natura”, realizarea unei reviste școlare cu profil de ecologizare și de expediție școlară. Acțiunea este una unică în țară, au explicat reprezentanţii CJ Alba.

În cadrul proiectului, Şcoala Gimnazială „Singidava” Cugir a participat la şase din cele nouă secţiuni ale proiectului, respectând programul activităţilor anunţat în luna martie a anului curent. Astfel, pe lângă activităţile ecologice desfăşurate atât la nivelul şcolii cât şi la nivelul oraşului, elevii şi profesorii şcolii s-au implicat în diverse activităţi cultural-artistice sau activităţi cu caracter literar, dintre care amintim: expoziţie de desene în care se prezintă viziunea asupra importanţei naturii în viaţa tinerilor „Îmi pasă de Planeta mea”, atelier prin care elevii au fost învăţaţi să-şi exprime emoţiile prin diverse activităţi de personificare a elementelor naturii „Natura ne învaţă despre emoţii”, concurs de reciclare prin realizarea unor produse utile din material refolosibil „Reciclăm şi refolosim”, atelier prin care s-au realizat ouă vopsite ecologic (doar cu legume: ceapă, morcov, etc.) „Ouă eco mâncăm de Paşti”, atelier de confecţionare a unor obiecte de origami cu specific „pro natura”, realizarea unei reviste de profil cu min. 20 pagini. În urma concursului de creaţie literară pentru ciclul primar a luat naştere revista « Hai despre natură să vorbim ». De asemenea, într-o sală expoziţională sunt prezentate şi afişate toate lucrările realizate în cadrul proiectului. Una dintre cele mai bine punctate secţiuni a fost cea de expediție școlară în care 16 elevi conduși de către prof. Dan Moldovan au organizat o expediție de trei zile (6-8 iulie), în zona Arieşul de pe Râul Mic. În echipaj au existat următoarele funcţii specifice unei expediţii: un căpitan, un secund care a scris jurnalul de călătorie, un bucătar, un sanitar, un operator foto film, un gospodar. Pe toată perioada de campare, elevii au dormit în corturi, și-au pregătit singuri hrana la ceaun și au studiat o temă de cercetare – „Apa, sursă a vieţii „, pe care au înaintat-o juriului alături de jurnalul expediției.

După vernisajul realizat pe holul Consiliului Judeţean, de către elevii școlilor clasate pe locurile I-III, o expoziție în care au prezentat lucrări, tematici de cercetare, studii de cercetare și imagini din acțiunile desfășurate, reprezentanţii CJ Alba, preşedintele instituţiei, Ion Dumitrel şi referent Gheorghe Nedea au venit la Cugir şi au înmânat premiul constând în echipamente necesare pentru desfășurarea unei expediții școlare respectiv, corturi, saci de dormit, rucsacuri, lanterne, busole și altele. La festivitatea de premiere a luat parte şi viceprimarul Horia Rotche, care a ţinut să felicite şcoala pentru reuşită. Directoarea unităţii şcolare, Monalisa Borza i-a îndemnat pe elevi să rămână în continuare „Pro Natura” şi a garantat în acelaşi timp participarea şcolii la ediţia cu numărul şapte.

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=146859



Publicat de pe 5 Dec 2012. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...