|

„Să ne cunoaştem oraşul”: Copiii de la Grădiniţa „Prichindel” din Cugir au vizitat instituţiile publice din localitate

Un grup de copii de grupa mare de la Grădiniţa cu program prelungit „Prichindel”din Cugir au vizitat sediul Primăriei, al Poliţiei şi al Spitalului din oraş. Vizita face parte din proiectul tematic „Să ne cunoaştem oraşul”, derulat în această săptămână în cadrul grădiniţei.

Copiii au posibilitatea de a face vizite la diferite instituţii din oraş, pentru a putea cunoaşte activitatea autorităţilor şi a vedea posibile locuri de muncă, încă din perioada preşcolară.

La Primăria Cugir, copiii şi educatoarele Maria Ştefănescu şi Diana Sbuchea au fost întâmpinaţi de personalul instituţiei publice, care le-a explicat despre activităţile de zi cu zi ale administraţiei cugirene, dar şi despre istoria clădirii. Apoi, copiii au fost conduşi către compartimentele de specialitate din cadrul instituţiei.

Prichindeii au mai vizitat Poliţia Oraşului Cugir şi Spitalul Orăşenesc Cugir.

S-au întors la grădiniţă impresionaţi de cele văzute în vizita lor în cele trei instituţii şi au mărturisit că, atunci când vor fi mari, se vor face poliţişti, doctori sau chiar… primari.

Proiectul va continua şi în zilele următoare, cu alte obiective din oraşul Cugir.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=136106



Publicat de pe 22 Oct 2012. Publicat in SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...