|

Profesori din Cugir şi Câlnic au fost instruiţi pentru consilierea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. În vara anului viitor, aceştia vor participa la o tabără de socializare

Şase cadre didactice de la școlile din Cugir și Câlnic au participat la o sesiune de informare, privind instruirea copiilor cu dizabilităţi şi integrarea acestora în sistemul de învăţământ, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Anul viitor, elevii şi profesorii de la cele două şcoli vor putea participa la o tabără de socializare.

Pregătirea profesorilor s-a desfăşurat în perioada 21-25 noiembrie, la Azuga. Sesiunea s-a numit „Și noi vrem să învățăm să comunicăm”, din cadrul proiectului  „Și noi vrem să învățăm”. Din Alba au  participat directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII „Singidava” Cugir, Gabriela Lupu (profesoară de Limba și Literatura franceză) şi alte cinci cadre didactice de la Școala Gimnaziale din Câlnic.

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European – Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi are drept scop sprijinul în integrarea socială pe termen lung a tinerilor (preşcolari şi elevi) cu dizabilităţi de auz, de vorbire, locomotorii, de integrare psiho-comportamentală – autism, diabet şi a celor cu probleme de adaptare la programul şcolar. Al doilea obiectiv principal este acela de a asigura crearea unui grup de profesioniști pentru implementarea acestora în cadrul unor şcoli/tabere de vară şi furnizarea de competenţe, abilităţi), dar şi a unei orientări specifice pentru tinerii cu dizabilităţi, persoane expuse fenomenului de părăsire timpurie a şcolii în vederea prevenirii şi combaterii acestuia.

Astfel, în urma acestei sesiuni, profesorii-cursanți vor deveni animatori în procesul de socializare a copiilor cu aceste probleme, alături de părinții acestora.

În cadrul sesiunii au fost identificate și diseminate bunele practici din activitatea profesională a participanților și au fost dezbătute activități de mentorat la nivelul părinte-copil și raportul părinte-copil-instituție de învățământ.

Profesorii prezenți au dobândit următoarele competențe: aplicarea algoritmilor în proiectarea, organizarea și evaluarea activităților educaționale, utilizarea de tehnici de stimulare a activități și motivației de învățare, stăpânirea tehnicilor de transformare a deprinderilor în activități extracurriculare și școlare,aplicarea tehnicilor de cunoaștere a problemelor socio-educaționale în consilierea, orientarea\interpunerea socio-psiho-pedagogică a elevilor.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=147128



Publicat de pe 11 Dec 2012. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...