|

Primarul Adrian Teban, membru în Consiliul Consultativ pentru Regionalizare: „Proiectul va avea un impact major prin competenţele care vor fi delegate”

 Adrian Teban, primarul Cugirului este membru în Consiliul Consultativ pentru Regionalizare. La începutul lunii aprilie, edilul a participat, în calitatea sa de vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România, la prima mare dezbatere privind proiectul regionalizării. Evenimentul s-a desfășurat la Academia Română. Alături de alţi aleşi locali şi demnitari, Adrian Teban face parte din grupul de lucru consultativ care a fost aprobat prin memorandum de către Guvernul României, alături de alte două grupuri de lucru, cel academic şi cel al societăţii civile, care vor avea ca sarcină să întocmească proiectul de regionalizare şi descentralizare a ţării.

Potrivit primarului Adrian Teban, la această primă întrunire, descentralizarea a fost abordată atât din punct de vedere administrativ, cât şi istoric, geografic şi sociologic, fiind prezentate diferite studii de specialitate. La dezbatere au fost prezenţi atât reprezentanţi ai guvernului şi ai structurilor administrative şi asociative, cât şi profesori universitari şi oameni din mediul academic.

Pe o perioada de câteva luni vor avea loc multiple dezbateri la nivelul Consiliul Consultativ pentru regionalizare, care trebuie să ofere un proiect până în luna iunie. „Consider că acest proiect va avea un impact major asupra viitorului României prin competenţele care vor fi delegate acestor regiuni. Cred că rolul lor în viitor va fi foarte important, în principal în ceea ce înseamnă atragerea fondurilor europene”, a declarat primarul Adrian Teban, în urma participării sale la prima dezbatere privind proiectul regionalizării.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=149115



Publicat de pe 8 Apr 2013. Publicat in ACTUALITATE, ADMINISTRATIE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...