|

Primăria oraşului Cugir scoate la concurs un post de consilier finanţare proiecte şi unul de inspector resurse umane

Primăria oraşului Cugir organizează concurs, în 10 septembrie, pentru ocuparea a două posturi temporar vacante. Este vorba despre o poziţie de consilier clasa I, gradul principal la compartimentul Managementului proiectelor cu finanţare internaţională şi una de inspector clasa I, asistent, la Biroul de Resurse Umane, registratură.
Concursul este programat pentru data de 10 septembrie, de la ora 11.00 – proba scrisă şi în 12 septembrie, ora 15.00 – interviul.
Pentru postul temporar vacant de consilier clasa I, gradul principal, în cadrul compartimentului Managementul proiectelor cu finanţare internaţională, condiţiile sunt următoarele: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă, experienţă şi vechime în domeniu minim 5 ani.
Pentru postul de inspector, clasa I, gradul asistent la Biroul de Resurse Umane, registratură, din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Cugir, condiţiile de participare la concurs sunt următoarele: studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă în domeniul drept, specializarea drept, experienţă şi vechime în domeniu minim 1 an.
Termenul limită pentru cei care vor să-şi depună dosarele pentru a participa la aceste concursuri este de 5 septembrie, la sediul Primăriei Cugir. Dosarele trebuie să conţină: formularul de înscriere la concurs, copie după actul de identitate, copie după actele care să ateste studiile, recomandare sau fişa de evaluare a performanţelor individuale, decalaraţie pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a făcut poliţie politică, cazier judiciar, adeverinţă a stării de sănătate a participantului eliberată de medicul de familie sau de către o altă unitate specializată abilitată în domeniu, copia carnetului de muncă, dosar plic.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=118309



Publicat de pe 29 Aug 2012. Publicat in SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...