|

Primăria Cugir amenajează patru drumuri forestiere dîn zona Râul Mic, cu 1,6 milioane lei din fonduri europene

Consilierii  locali din Cugir au aprobat, joi, în şedinţă, Studiul de fezabilitate pentru extinderea de drumuri forestiere în cadrul proiectului „Accesibilizarea fondului forestier şi protecţia mediului, prin construirea infrastructurii de transport, la Ocolul Silvic Sâpcea-Cugir, judeţul Alba”. Este vorba de patru drumuri forestiere din zona Râul Mic.

Valoarea investiţiei necesare pentru amenajarea drumurilor forestiere este de 1.656,899 lei cu TVA, iar lucrările ar urma să se desfăşoare pe parcursul a patru luni.

Actele pentru derularea proiectului au fost semnate de Primăria Cugir în octombrie 2010. Beneficiari sunt Ocolul Silvic Sâpcea și Primăria Cugir, care au achiziționat în baza acestui proiect serviciile de consultanță, proiectare și asistență tehnică, dirigenție de șantier și executări lucrărilor aferente.

În baza acestui proiect, drumurile forestiere zona Râului Mic care vor fi amenajate sunt: Valea Groşi, care va fi extins pe o suprafață de 3,16 km, Brădet, care va fi extins pe o suprafață de 0,37 km, Vinerea-Archiș care va fi extins pe o suprafață de 0,52 km și Afinet (1,47 km), în total 5,516 km.

Dosarul pentru extinderea drumurilor forestiere în cadrul proiectului amintit va fi depus la Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Alba Iulia. Cheltuielile neeligibile la acest proiect sunt de 335.561 lei, reprezentând comisioane, taxe şi TVA.

Sorin GIURCA

Foto: arhivă

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=137506



Publicat de pe 26 Oct 2012. Publicat in ACTUALITATE, ADMINISTRATIE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...