|

FOTO: PNL Cugir și-a ales conducerea pe următorii patru ani. Adrian Teban, preşedinte al organizaţiei, cu 276 voturi. Vezi Biroul Politic Local

Liberalii din Cugir și-au ales noua structură de conducere pentru următorii patru ani. În funcţia de președinte al organizaţiei locale a fost reconfirmat primarul Adrian Teban, cu voturile a 276 de delegaţi. Pentru locurile în cadrul Biroului Politic Local s-au înscris 21 de candidați. Cei mai buni oratori au reușit să convingă publicul prin discursurile lor, unele mai acide, iar altele mai „blânde”.

La Adunarea Generală a PNL Cugir au participat 315 membri care și-au exprimat opțiunea pentru preferații lor. Astfel, Adrian Teban a fost singurul candidat pentru președinția organizaţiei locale, care a reușit să strângă 276 de voturi „pentru” și 33 „împotrivă”. În ceea ce privește componența Biroul Politic local, acesta este format din 5 vicepreședinți: Mihai Nicușor, Călin Furdui, Rodica Florea, Dan Cherecheș, Alin Valase. Fiecare a reușit să obțină peste 200 de voturi.

Noii membri ai Biroul Politic local sunt: Silviu Samoilescu, Emil Muntean, Romulus Micu, Claudiu Mărginean, Ovidiu Ciucur, Cristian Simu, Cristian Urițescu, Rafael Popescu, Marian Jibotean, Tatiana Petric, Mircea Țârlea. Ultimii doi au obţinut rezultat egal la voturi, astfel că şi-au asigurat intrarea în forul de conducere. Membri supleanți sunt Ioan Ferchean, Grațian Duma, Iulian Ștefan, Mariana Pereanu, Alin Laslău.

Prezenți la Adunarea Generală au fost și reprezentanții PNL Alba: senatorul Teodor Atanasiu (președintele de ședință), deputatul Dan Coriolan Simedru, preşedintele organizaţiei Alba Iulia – Gabriel Pleșa, vicepreşedinţii organizaţiei judeţene – Florin Roman şi Simion Creţu, dar şi Rareș Buglea. Aceștia au evidenţiat numărul mare de liberali care ocupă funcții importante în Cugir și cel al membrilor organizaţiei.

„Să rămâneți la fel de uniți și să vă alegeți oameni la fel de buni pentru ca să aveți rezultate la fel de bune ca până acum. Dar să deschideți ușile și pentru noi membri care să împrospăteze partidul”, a declarat senatorul Teodor Atanasiu.

Emil Muntean și Mihai Nicușor au fost însă deranjați de faptul că unii membri PNL au vrut să influențeze voturile, astfel încât cei doi să nu fie votați. Aceştia menționau în discursurile lor de faptul că s-au primit mesaje în care se cereau voturi pentru anumite persoane sau că s-au trimis liste cu candidați pe care aceștia nu apăreau deloc.

„PNL Cugir suntem noi toți, nu o gașcă, nu un grup de interese, iar cei pe care îi veți alege trebuie să vă reprezinte și cu ei veți lucra… Eu, Emil Muntean vă cer votul să vă reprezint în Biroul Politic Local, pentru că m-ați trimis în Consiliu Local să vă reprezint, pentru că sunt onest, curajos, critic și nu îmi plac aranjamentele”, a spus Emil Muntean în discursul său.

Preşedintele PNL Cugir, Adrian Teban a declarat că doreşte ca „viitoarea conducere să pună în practică toate angajamentele electorale pe care partidul şi le-a asumat în campanie şi mă gândesc în primul rând la cele trei mari proiecte cu care ne-am prezentat în faţa oamenilor: crearea unui parc industrial, modernizarea spitalului şi dezvoltarea infrastructurii locale”.

Alegerile pentru structura de conducere a liberalilor din Cugir s-au desfăşurat vineri, 22 martie, în cadrul Adunării Generale a PNL Cugir, într-o şedinţă la Casa de cultură din oraș. Cei 315 de membri ai organizației locale au desemnat conducerea pentru următorii patru ani, adică preşedintele şi Biroul Politic Local.

În ceea ce priveşte şefia partidului, lucrurile au fost clare, întrucât singura candidatură depusă a fost cea a actualului preşedinte, primarul Adrian Teban. Competiţia s-a dat pentru Biroul Politic, unde s-au înscris în cursă 21 de liberali, dintre care au fost aleşi 16 membri şi 5 supleanţi.

La ședință a mai fost adus în atenția membrilor prezenți Raportul de activitate a Biroului Organizaţiei PNL Cugir, un bilanţ al activităţilor filialei cugirene din anul 2009 până în prezent, precum şi raportul financiar contabil. Biroul Politic Local este mandatat să desemneze reprezentanţii la Conferinţa Teritorială Alba.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=148671



Publicat de pe 23 Mar 2013. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “FOTO: PNL Cugir și-a ales conducerea pe următorii patru ani. Adrian Teban, preşedinte al organizaţiei, cu 276 voturi. Vezi Biroul Politic Local”

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...