|

Noii medici chirurgi din Spitalul Orășenesc Cugir au primit o locuință ANL. Ieri s-a semnat contractul pentru apartament

Medicii chirurgi veniți de la Cluj pentru a lucra în spitalul din Cugir se vor muta în casă nouă. Aceștia au semnat ieri contractul pentru o locuinţă ANL, în prezenţa primarului Adrian Teban. Repartizarea unei locuinţe ANL familiei de medici, Terezia şi Prabir Boruah (de origine indiană) a avut loc ca urmare a deciziei Consiliului Local, care a aprobat în acest sens un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Adrian Teban.

Medicul Terezia Prabir, însoţită de managerul spitalului Silviu Samoilescu au fost prezenţi în cursul zilei de ieri la primărie pentru a semna contractul privind închirierea unei locuinţe într-unul din blocurile destinate tinerilor. Cel care le-a înmânat contractul a fost chiar edilul Cugirului care i-a asigurat de tot sprijinul administraţiei locale în ceea ce priveşte activitatea medicală pe care chirurgii o derulează la spitalul orăşenesc. „Avem nevoie de medici pentru a acoperi deficitul pe care-l are spitalul, iar administraţia locală se va implica şi va susţine toate demersurile conducerii unităţii sanitare de a atrage noi cadre medicale. Venirea celor doi chirurgi ne demonstrează că există tineri doctori care doresc să profeseze şi în spitale din oraşe mai mici, nu doar în centre universitare. Sperăm să fie doar începutul unei dezvoltări a sistemului medical cugirean, care altădată, a fost de excepţie. Ca administraţie publică, vom face tot posibilul să îmbunătăţim condiţiile şi dotarea tehnică a spitalului, astfel încât să creştem atractivitatea instituţiei medicale locale.”

Conform criterilor de acordare a unui astfel de apartament, dosarul depus de medicul clujan, de origine indiană a acumulat un punctaj de 50 de puncte, devansând ceilalţi solicitanţi de locuinţe pentru tineri.

Alţi nouă medici sunt aşteptaţi la Cugir peste patru-cinci ani, când îşi vor finaliza  stagiul de pregătire în rezidenţiat. Reamintim că anul trecut Spitalul Oraşănesc din Cugir a scos la concurs un număr de 12 posturi, dintre care 9 au fost ocupate la examenul de Rezidenţiat care a avut loc la Centrul Universitar din Cluj-Napoca.

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=150598



Publicat de pe 11 Iul 2013. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “Noii medici chirurgi din Spitalul Orășenesc Cugir au primit o locuință ANL. Ieri s-a semnat contractul pentru apartament”

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...