|

Membrii PNL Cugir au împărțit flori în centrul orașului, cu ocazia zilei de 8 Martie

Membrii PNL şi primarul Adrian Teban au surprins plăcut doamnele și domnișoarele din Cugir. Aceștia au împărțit flori, în centrul orașului flori. Dacă de 1 martie, doar tinerii din PNL au ieșit în stradă să împartă mărțișoare, de această dată liberalii care se află la conducerea organizaţiei s-au hotărât să lase puțin îndatoririle deoparte și să ofere o mică atenție cugirencelor.

Gesturile simbolice de ziua femeii, a mamelor, a tuturor doamnelor şi domnişoarelor,  începute pe 1 martie, au continuat şi pe 8 martie, în cadrul organizaţiei PNL Cugir. Adrian Teban, președintele PNL Cugir împreună cu vicepreședintele Emil Muntean, Claudiu Muntean, Cristian Simu, Silviu Samoilescu, precum și alți membri au spus tuturor  acelora pe care le numim mame, bunici, mătuşi, surori, soţii, cumnate, fiice, iubite sau şi mai simplu, femei, un sincer şi călduros “La mulţi ani!”, multă sănătate şi numai bucurii. Aceste urări s-au materializat prin câte o floare, semn al aprecierii, dar şi al respectului pentru cele care ne înseninează zilnic viaţa şi sufletul.

Doamnele și domnișoarele au rămas plăcut surprinse și s-au ales, pe lângă floare, și cu un zâmbet mare pe față.

 

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=148520



Publicat de pe 8 Mar 2013. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...