|

La Cugir, tariful de colectare a gunoiului menajer se majorează cu 26 la sută, de la 1 februarie. Măsură aprobată în Consiliul Local

tomberon gunoiConsilierii locali din Cugir au aprobat, în cadrul ședinței de joi, majorarea tarifului de colectare a gunoiului menajer din data de 1 februarie la 10,90 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 26 la sută față de anul trecut.

Decizia de majorare a taxei de salubritate a primit girul majorității consilierilor locali în cadrul ședinței de joi. Mai precis, pe ordinea de zi a ședinței din 26 ianuarie s-a aflat un proiect de hotărâre privind „modificarea tarifului unic de pentru serviciul de colectare, precolectare, transport și depozitare deșeuri menajere, inclusiv ale celor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special”.

Astfel de la 1 februarie, tarifele vor crește de la 72,06 lei /mc la 98,02 lei/ mc, adică de la 8,65 lei /persoană (cât era tariful în anul 2016) la 10 ,90 lei /persoană, după majorarea cu 26 la sută.

Majorarea a fost cerută de către operatorul de salubritate din Cugir G & E Invest 2003 SRL , firma de salubritate a înaintat administraței locale un „Memoriu justificativ” prin care sunt invocate toate cheltuielile care influențeză costurile serviciului și impun creșterea tarifelor.

Majorarea colectării gunoiului menajer este influențată și de taxa pentru Fondul de Mediu, taxă în valoare de 80 lei / tonă , normă legislativă introdusă în 2013 , dar care va avea aplicatibilitate legislativă din acest an.

Taxa produce automat o creștere a cheltuielilor cu 20 lei/mc, începând cu 1 ianuarie 2017 , plus alte costuri suplimentare provocate de creșterea cheltuielilor: de depunere la rampă, cu materialele aferente activității și cu forța de muncă (salariul minim crescând în ultimii doi ani).

Operatorul de salubritate a înaintat legislativului local inclusiv o fisă de fundamentare în care este prezentată influența noilor cheltuieli asupra tarifului vechi de colectare practicat conform H.C.L. 147/2015. De reamintit este faptul că operatorul de salubritate G&E Invest 2003 SRL București a cerut ca majorarea de mai sus să fie pusă în practică încă din luna ianuarie a anului acesta , pentru a veni în ajutorul firmei și implicit a o salva de la faliment.

Discuții pe tema majorării tarifului privind colectarea gunoiului menajer au mai avut loc în cadrul forului local și în cadrul ședinței extraordinare din data de 6 ianuarie, cât și în cele pe comisiile de specialitate din cadrul consiliului local.

Sorin Giurca

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=157532



Publicat de pe 27 Ian 2017. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan
  • suseni: Cred ca dl. Giurca a scris articolul de pe balcon și a pus poze de pe net. În prima seara de ninsoare drumul...