|

FOTO: Ziua de 1 Decembrie, sărbătorită la Școala „Singidava” din Cugir

În fiecare an, de 1 Decembrie, românii de pretutindeni sărbătoresc ziua Marii Uniri din 1918, de la Alba Iulia. La Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, Ziua Naţională a fost marcată, de joi, prin evenimente organizate cu titlul „Mă mândresc că sunt român”.

Au fost finalizate o serie de activităţi şcolare pe tema momentului istoric al Marii Uniri, desfăşurate decursul săptămânii, în cadrul şcolii, la orele de Istorie și Limba și Literatura Română. Profesorii le-au vorbit elevilor despre Unire, cauzele istorice care au dus la desfășurarea acestui eveniment și despre semnificația momentului în epocă și în istoria României.

Joi, de la ora 10.00, elevii claselor V-VIII s-au adunat într-un careu, în curtea şcolii şi au recitat poezii patriotice sub genericul „Omagiu adus țării. Oameni care sunt români”.

Evenimentul s-a încheiat la ora 11.00, în incinta sălii de sport a școlii, cu un moment artistic susţinut de elevii claselor pregătitoare și din ciclul primar, împreună cu învățătorii lor. Aceștia au recitat poezii și au interpretat cântece patriotice.

Profesorii organizatori au fost: Gabriela Păștină – profesor Limba și Literatura Română, Nicoleta Văsuți – profesor Limba și Literatura Română, Daniel Motocea – profesor Educație muzicală și directoarea adjunctă a instituției, Lucia Anghel – profesoară de istorie.

În holul şcolii a fost expus un panou cu desene realizat de către elevii școlii, intitulat „Pe tricolor e scris Unire”.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=146740



Publicat de pe 29 Noi 2012. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...