|

FOTO: Ziua Copilului la Cugir. Competiţii de fotbal, biciclete, role, karturi, spectacol şi târg de jucării

copii 1Primăria, Casa de Cultură Cugir şi Clubul Sportiv Orăşenesc, în parteneriat cu instituţiile şcolare au pregătit de Ziua Copilului o serie de manifestări artistice şi sportive. Cei mici au avut parte de numeroase concursuri, precum şi de câteva momente inedite.

Locurile de desfăşurare au fost Arena Cugir, Bulevardul Alexandru Sahia şi strada Tineretului. Pentru o mai mare siguranţă, majoritatea concursurilor sportive au fost aduse pe stadion, participanţilor fiindu-le solicitate echipamente de protecţie, cum ar fi cotiere, genunchere, cască, în funcţie de tipul competiţiei.

copii 2Proaspăt modernizată, Arena Cugir a fost luată cu asalt de cei aproximativ 230 de copii dornici să se întreacă la fotbal, biciclete, triciclete, role, sub privirile suporterilor din tribune și din teren, printre care s-a aflat și primarul Adrian Teban. În acest timp, pe bulevard a avut loc competiţia de Karturi care a adunat 35 de copii, iar de la ora 15.30 a început crosul, la care s-au înscris peste 140 de tineri.

Una dintre activitățile care strânge an de an cei mai mulți participanți este competiția de desene pe asfalt, la care au luat parte peste 500 de copii de toate vârstele, bulevardul devenind o adevărată expoziție de artă. Copiii au participat fie organizați în echipe, fie individual.

O altă activitate care începe să aibă un feet-back puternic este Târgul Copiilor, destul de recent introdus în programul dedicat Zilei Copilului. Aproximativ 100 de copii și-au afișat pe tarabe jucării, cărţi, DVD-uri cu filme şi jocuri, obiecte realizate manual cum ar fi brăţări, coliere, cercei, banderole etc.

Distracţia a continuat și după ora 18.00, când s-a dat startul spectacolului stradal, susținut de micii artiști ai Cercului de Canto Pian și Chitară, de tinerii Cercului de teatru, de proaspăt înființata Fanfară a copiilor și de dansatorii Clubului de Dans sportiv ProDance 2007.

Eforturile copiilor au fost recompensate de organizatori cu dulciuri şi diplome.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=156616



Publicat de pe 1 Iun 2016. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan
  • suseni: Cred ca dl. Giurca a scris articolul de pe balcon și a pus poze de pe net. În prima seara de ninsoare drumul...