|

FOTO | Lectorul universitar Cristian Ioan Popa şi-a lansat monografia „Valea Cugirului, din preistorie până în zorii epocii moderne”

DSC03756Sala de conferințe a Casei de Cultură Cugir a găzduit vineri seara lansarea celei de-a doua monografii a orașului Cugir, intitulată „Valea Cugirului din preistorie până în zorii epocii moderne”, semnată de lector universitar dr. Cristian Ioan Popa din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Autorul monografiei a vorbit despre orașul său natal, cartea sa și lucrurile pe care acesta le consideră oportune pentru Cugir: „Mi-am dorit de foarte mult timp să ajung aici, dar nu mi-am închipuit că o să ajung în cele din urmă, și nu oricum, ci să lansez o carte pe care am scris-o eu.

Am început să lucrez la ea de pe bănciile facultății, să adun materialul informatic de care aveam nevoie și pot să spun că mi-am dorit foarte mult să termin cartea. Prin ea vă ofer o parte a sufletului meu. Am avut la dispoziție documente puține, nesemnificative ca informație. Mai mult nu spun, vă las să parcugeți singuri ce-am scris.”

S-a referit şi la Dealul Cetății și zona Cetate, obiectiv care în opinia sa nu este valorificat de către autorități  la adevarata lui valoare istorică: „Îmi pare rău că Dealul Cetății nu este valorificat istoric și turistic. Pe șantierul arheologic de aici au lucrat nume importante ale arheologiei românești: Ioan Andrițoiu, Florin Gogâltan, Ioan Horațiu Crișan – acolo s-au modelat destine, a fost o școală. Nepublicarea materialelor descoperite aici lasă de dorit. Cetatea din Cugir este un reper pentru mediul științific, mai ales când se va face referire la epoca dacică.”

Monografia „Valea Cugirului din preistorie până în zorii epocii moderne”, scrisă de Ioan Cristian Popa, prezintă zona din cele mai vechi timpuri până în secolul al XVII-lea. Volumul este strucurat în 15 capitole și are 830 de pagini.

Despre autor a vorbit profesorul cugirean Simion Schiau: „Fiecare obiect publicat este cercetat cu atenție și obiectivitate. Cartea este una sobră, obiectivă, o carte care va rămâne un punct de reper pentru cercetătorii viitori. Are numai puțin de 30 titluri bibliografice cercetate de către autor alături de 4700 de note de subsol cu trimiteri”.

Viceprimarul orașului Cugir, Horia Rotche a spus, la rândul său, câteva cuvinte despre autor și creaţia sa: „Pe unde Dumnezeu ne-a purtat pașii rămânem acasă, el s-a întors acasă. Sper ca preocupările sale să fie încununate și acestea se vor finaliza cu un volum în care să vorbească depre istoria eshaustivă a meleagurilor natale”.

Au mai susţinut alocuţiuni directoarea Casei de Cultură Cugir, Rodica Florea și părintele paroh Gheorghe Domnu, care a promis autorului că va fi prezent şi la următoarea lansare de carte.

Cristian Ioan Popa s-a născut la Cugir în anul 1972, iar în prezent este lector universitar doctor în cadrul Universitații „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, la Departamentul Istorie, Arheologie și Muzeologie.

În anul 2005, a mai scris „Schița Monografică” a Cugirului, lucrare care cuprinde capitole de arheologie, istorie, religie, industrie, viața culturală și oamenii din zonă.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=152037



Publicat de pe 8 Feb 2014. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “FOTO | Lectorul universitar Cristian Ioan Popa şi-a lansat monografia „Valea Cugirului, din preistorie până în zorii epocii moderne””

  1. aproximativ 4700* note de subsol, nu 470 :) va rog sa corectati.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan