|

FOTO: Balul Îndrăgostiților la Colegiul „David Prodan” Cugir. Roxana Matei și Darius Sbuchea, Miss și Mister

IMG_6066Pe scena Casei de Cultură din Cugir a avut loc, vineri, Balul Îndrăgostiților, în cadrul căruia s-a ales Miss și Mister-ul acestei primăveri. În urma unei deliberări prelungite, juriul a declarat câștigătoare perechea compusă din Roxana Matei și Darius Sbuchea.

Spectacolul a afost organizat de către Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național „David Prodan” Cugir , iar tema aleasă a fost aceea a „cuplurilor de Hollywood” iar cele cinci perechi de concurenți au încercat să întruchipeze personaje de film cunoscute care au format un cuplu în showbizul american.

Într-un decor pregătit special pentru marii actori s-au succedat pentru mai bine de două ore momente coregrafice, dansuri moderne și contemporane, piese muzicale din repertoriul autohton și internațional și secvențe umoristice.

La eveniment au participat un număr de 200 de persoane cadre didactice și elevi.

Concurenți, juriu

Perechile de concurenți care au încercat să-și dovedească aptitudinile artistice și să impresioneze juriul pe parcursul celor șase probe au fost: Ana Lazăr și Narcis Neag („Familia Măruță”), Mădălina Turlea și Andrei Opra („Amber Heard și Johnny Deep”), Lorena Oltean și Daniel Tatu („Beyonce și Jay -Z”), Alina Tomuța și Andrei Bârsa („Ariana Grande și Justin Bieber”) , Roxana Matei și Darius Sbuchea („Alina Julie și Brad Pitt”).

Perechile au trebuit să treacă șase probe, acestea fiind: „Prezentare și Costume”, „Întrebări personale”, „Probă de dans”, „Karaoke” și „Machiaj”. Cei care au avut sarcina de a aprecia prestația concurenților au fost: Ovidiu Oargă , Alina Matei, Tatiana Ungurianu, Ionela Ștefănescu și Călin Mureșan.

Momente artistice

Din spectacol nu au putut lipsi momentele artistice, organizatorii balului pregătind asistenței monete din cele mai variate: viața de familie realizată printr-un număr de pantonimă de elevii Maria Caraman, Denis Jurj, Dragoș Plitea, Denisa Jurj, nu putea lipsi nici teatrul din program – trupa de teatru al liceului cugirean formată din elevii Ioana Banu, Maria Caraman, Laurențiu Presecan, Bianca Colhon, Andrei Țîr, Eduard Soreață, Adina Gligor, Cristina Matei (coordonați de profesoara Adriana Copăceanu), aceștia punând în scenă o parodia „Liceenii” după filmul cu același nume.

Momentul de dans și virtuozitate a fost oferit de către Radu Stoian și Bianca Vesa dansatori sportivi ai clubului „Pro Dance 2007” Cugir.

Atmosfera muzicală a fost întreținută de către elevii: Laurențiu Presecan, Adrian Dache și Denisa Trif care au încântat publicul cu piese românești și internaționale,dar și muzică popular prin vocea tinerei soliste Cosmina Tărtău.

Roxana Matei și Darius Sbuchea, perechea câștigătoare

În urma unei deliberări prelungite, juriul a declarat câștigătoare perechea cu numărul cinci, compusă din Roxana Matei și Darius Sbuchea, ca fiind Miss și Mister –ul Balului Îndrăgostiților.

Clasamentul final a fost următorul:

Locul 3 – Perechea 2 – Mădălina Turlea și Andrei Opra

Locul 2 – Perechea 4 – Alina Tomuța și Andrei Bârsa

Locul 1 – Perechea 3 – Lorena Oltean și Daniel Tatu.

Locul 4 – Perechea 1 – Ana Lazăr și Narcis Neag

Premiul special al serii a revenit prechei cu numărul de concurs 1 formată din Ana Lazăr și Narcis Neag.

Sorin Giurca

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=157544



Publicat de pe 18 Feb 2017. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan
  • suseni: Cred ca dl. Giurca a scris articolul de pe balcon și a pus poze de pe net. În prima seara de ninsoare drumul...