|

FOTO: Ateliere de dans și paradă folclorică pe străzile Cugirului, în prima zi a Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare

DSCN3557Cea de-a V-a ediție a „Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare” a debutat la Cugir, vineri după-masa, cu o paradă a asamblurilor folclorice participante care s-a desfășurat pe Bulevardul Alexandru Sahia, acolo unde fiecare dintre acestea au prezentat un scurt program artistic în afara programului festivalului mare.

La paradă au luat parte trei asambluri artistice, respectiv „La Bethmalaise” (Bethmale) şi „Le Fardelets du Forez” (Marcoux), ambele din Franța și ansamblul local „Câmpul Pâinii” din Vinerea.

În programul propriu-zis al paradei erau incluși și cei din asamblul turc „Orhangazi” (Bursa) dar aceștia la ora desfășurării evenimentului se aflau încă pe drumul spre România.

Parada a fost una plină de culoare, fiecare asamblu purtând costumul popular specific zonei, paradă în care s-au îmbinat vechiul (arhaicul) cu ce este nou, generațiile tinere cu cele cu mai multă experiență (mai în vârstă).

În cadrul atelierelor de dans, membrii din fiecare asamblu prezent la eveniment i-au învăţat atât pe colegii lor din celelalte asambluri cât și pe spectatorii prezenți dansurile lor tradiţionale.

Printre ucenicii în tainele dansului s-a numărat și primarul orașului Cugir, Adrian Teban și directoarea Casei de Cultură Cugir, Rodica Florea care a fost și moderatoarea evenimentului.

La ediția din acest an a festivalului sunt așteptate să participe în total șapte asambluri folclorice atât din România cât și din Europa, acestea fiind „La Bethmalaise” (Bethmale) şi „Le Fardelets du Forez” (Marcoux), ambele din Franța și asamblul „Orhangazi” (Bursa) din Turcia, amintite mai sus și Ansamblul Săliște, Ansamblul Mihai Viteazu din Cluj Napoca, Ansamblul de Dansuri Tradiționale Săseşti din Petrești, Grupul Anton Pann din București, ansamblul local „Câmpul Pâinii” din Vinerea, asambluri care își vor etala măestria artistică pe scena festivalului în ziua de duminică.

Citește și În WEEKEND, Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare Vinerea – Cugir, cu ansambluri din România, Franţa şi Turcia

Sorin Giurca

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=155048



Publicat de pe 22 Aug 2015. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan