FOTO: 1 Decembrie, sărbătorit cu fast și la Cugir
Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în orașul nostru. Elevii Școlii Generale Nr. 3 împreună cu Taraful Casei de Cultură au susținut un spectacol pentru cugireni, amintindu-le astfel însemnătatea acestei zile, prin cântece și poezii.
Zeci de cugireni au fost prezenți, sâmbătă, în Piața Complex din centrul orașului nostru, locul unde a avut loc evenimentul. Spectacolul a fost deschis de primarul orașului, Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Horia Rotche, care au reamintit cugirenilor evenimentele petrecute în 1 Decembrie 1918.
Apoi au urcat pe scenă elevii Școlii Generale Nr.3. Aceștia au recitat poezii și au cântat cântecele specifice acestei sărbători a românilor, precum: „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie”, „Treceți batalioane Române Carpații” sau “Noi suntem români”. Taraful Casei de Cultură a orașului, condus de Silviu Oprișiu a continuat repertoriul început de copii și a creat o atmosferă specific românească.
La eveniment au fost prezenți și directorii principalelor instituții din orașul nostru, dar și din Alba: Emil Muntean, directorul Parcului Industrial Cugir, Cristian Simu, directorul Spitalului Orășenesc, candidatul USL pentru Senatul României, Teodor Atanasiu.
În semn de respect pentru această zi, partidele politice în frunte cu primarul Adrian Teban au lăsat deoparte manifestările electorale, bucurându-se de momentele pline de patriotism. Celor prezenți le-au fost împărțite stegulețe cu tricolorul.
Bineînțeles, în stilul nostru caracteristic, de la acest spectacol nu au lipsit nici mititeii la grătar și berea sau vinul.
Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria orașului Cugir, Consiliul Local, Casa de Cultură, Școala Generală nr.3 și Serviciul Public de Asistență Socială.
Ionela MIHU, Ionela MARA
URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=146791