|

FOTO: Elevii din Cugir au vizitat stația de apă de pe Râul Mare cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

Ziua Mondială a Apei a fost sărbătorită și la Cugir. Vineri, 22 martie, este Ziua Porților Deschise la operatorul Apă CTTA  Alba, iar conducerea instituției a anunţat că ușile sunt deschise pentru cei care vor să viziteze sediul unității, dar și stația de apă de pe Râul Mare.

Vineri, 22 martie, elevii de la Școala Gimnazială nr. 3 Cugir, Școala Generală Vinerea și Colegiul Național „David Prodan” au avut ocazia să viziteze stația de apă de pe Râul Mare, unde au putut afla de la specialişti cum este tratată apa și prin ce etape este nevoie să treacă. De asemenea, specialiștii le-au vorbit copiilor și tinerilor despre importanţa apei, precum şi despre necesitatea conservării şi păstrării ei.

Excursia educativă la stația de tratare a apei Cugir a fost una folositoare pentru elevi și asta pentru că au reușit să observe prin ce etape trece apa până sa ajungă potabilă la robinetele noastre. Micii vizitatori au fost însoțiți în turul stației de către reprezentații operatorului de apă și canalizare, care le-au prezentat, pe înțelesul tuturor, procesul complex prin care trebuie să treacă apa brută. Copiii au aflat detalii surprinzătoare despre istoria locală a alimentării cu apă, iar la sfârșitul turului, le-au fost înmânate  diplome de participare la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

La final copii au fost serviți cu un pahar de suc și gustări, iar directorul Sucursalei Cugir a societății de apă, Mircea Țârlea a promis acestora că în data de 31 mai, în apropierea Zilei Copilului, va mai organiza un astfel de eveniment, în care elevii vor avea parte de mai mai multe activități în aer liber.

Cu ocazia zilei mondiale a apei, toți angajații operatorului Apa CTTA Sucursala Cugir de la birouri s-au putut bucura de zi liberă.

Stația de tratare a apei Cugir asigură necesarul de apă potabilă pentru localitățile Cugir, Vinerea, Șibot și Balomir (aproximativ 30.000 de locuitori) și va fi reabilitată prin intermediul proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin programul Operațional Sectorial și Mediu.

„Azi, 22 martie, în întreaga lume se sărbătorește Zilei mondială a apei. Cu această ocazie ne aflăm la stația de tratare a apei de la Cugir, unde am organizat Ziua porților deschise. Am prezentat stația de tratare a apei unui grup de elevi din Cugir. De asemenea, vom prezenta și proiectul  Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba. În cadrul acestui proiect este prins și orașul Cugir, cu extinderea rețelei de canalizare pe 14 km, construcția unei stații de epurare noi și reabilitarea stației de filtre din cadrul uzinei de tratare a apei. Suma investiției pentru orașul Cugir este de aproximativ 11 milioane de euro, iar investițiile se vor derula pe o perioadă de 24 de luni. La două proiecte s-au început deja lucrările  de construcție, mă refer la  lucrările de execuție a canalizării menajere în orașul Cugir și de modernizare a stației de epurare. La stația de tratare a apei Cugir, proiectul este  în fază de execuție pe tehnic, urmând să se înceapă și lucrările pentru această investiție”, a declarat directorul operatorului de apă CTTA, sucursala Cugir, Mircea Țârlea.

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=148664



Publicat de pe 22 Mar 2013. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “FOTO: Elevii din Cugir au vizitat stația de apă de pe Râul Mare cu ocazia Zilei Mondiale a Apei”

  1. […] Mondială a Apei se sărbătorește în fiecare an pe 22 martie. Citeşte aici mai multe detalii despre programul pregătit de autorităţile din […]

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...