|

EUROPARLAMENTARE 2014 la Cugir: Primarul Adrian Teban a votat cu speranţă pentru tineri şi pentru dezvoltarea oraşului

Adrian Teban vot europarlamentare1Votul pentru alegerea celor 32 de europarlamentari care vor reprezenta România în Parlamentul European a început duminică, la ora 7.00. Primarul oraşului Cugir, Adrian Teban, a fost unul dintre cetăţenii care şi-au exercitat dreptul de vot la o secţie de votare din oraş.

“Am votat cu gândul la cei trei copiii ai mei, la şansa lor de a trăi intr-o Romanie puternică în Europa, o Românie capabilă să apere interesele propriilor cetăţeni în forurile internaţionale.

Trăim vremuri istorice în lume, motiv pentru care am votat cu speranţa că tinerii din România vor demonstra astăzi că sunt interesaţi de viitorul lor, că se implică în destinul acestei ţări.

Nu în ultimul rând, am votat pentru Cugir şi cugireni, pentru continuarea dezvoltării cu fonduri europene a oraşului nostru”, a declarat primarul, la ieşirea de la secţia de votare.

Cei care doresc să-şi exprime opţiunea pentru candidatul preferat la alegerile europarlamentare pot să se prezinte cu cartea de identitate la secţia la care sunt arondaţi în localitatea de domiciliu până la ora 21.00. Cetăţenii cu drept de vot care nu se află astăzi acasă sau românii din străinătate pot vota pe liste suplimentare în locaţiile în care se află.

În judeţul Alba, sunt aşteptaţi să se prezinte la urne 318.157 de alegători, în 439 de secții de votare, potrivit statisticilor puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului Alba.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=152712



Publicat de pe 25 Mai 2014. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “EUROPARLAMENTARE 2014 la Cugir: Primarul Adrian Teban a votat cu speranţă pentru tineri şi pentru dezvoltarea oraşului”

  1. […] Citeşte şi EUROPARLAMENTARE 2014 la Cugir: Primarul Adrian Teban a votat cu speranţă pentru tineri şi pentru… […]

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...