|

(UPDATE) FOTO: Concert de colinde la Biserica Baptistă Cugir. Sala a fost plină de invitați

Duminică, 23 decembrie, corul Bisericii creștine Baptiste, format din peste 30 de membri vor susține un concert de colinde. Evenimentul nu se află la prima ediție, ci vine cu o tradiție de peste 6 ani în spate. Concertul va avea loc la Biserica Baptistă Cugir cu începere de la ora 17.00. De asemenea alături de coriști va mai cânta și formația Emaus din Alba Iulia.

Vezi mai jos o parte din repetoriul concertului suținut la Alba Iulia anul trecut, de Corurile reunite ale Bisericii Creștine Baptiste din Cugir, Bisericii Baptiste ”Sfânta Treime” din Alba Iulia și Grupul Emaus.

 

UPDATE: Concertul de colinde a început încă de dimineață. Orchestra celor 2 biserici baptiste din Cugir a susținut un recital de cântece care vestesc, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste 2000 de ani, nașterea Mântuitorului. Sunetul perfect al viorii, combinat cu mulțimea de mandoline și chitare, saxofonul  și sunetul clapelor de orgă, i-au făcut pe cei prezenți să simtă cu adevărat, atmosfera de bucurie și pace a Crăciunului.

Concertul a continuat de la ora 17.00, când corul Bisericii Baptiste Cugir împreună cu formația Emaus au susținut un concert de aproape două ore. Sala a fost plină de cugirenii, plăcut impresionați de prestația cântăreților. Corul format din aproximativ 30 de membri a fost condus de dirijorul Mihai Roșian, acompaniați de Dan Popa la saxofon, Titus Selagea la chitară bass, la orgă -Eugen Selagea împreună cu Ruben Morar, Elena Beșliu la vioară, la  chitară acustică a cântat Petre Mara, la clarinet Radu Beșliu, la nai- Ferencz Attila și solistul trupei Emaus, Gabriel Morar.

Prezent la eveniment a fost și primarul orașului, Adrian Teban împreună cu soția sa. Edilul spune că s-a putut bucura, împreună cu cei prezenți, de un concert de colinde ca la carte: ”Îi felicit pe cei care s-au pregătit, a fost un concert deosebit și îi felicit pe toți cei care au participat la buna organizare a acestuia.”

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=147342



Publicat de pe 20 Dec 2012. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “(UPDATE) FOTO: Concert de colinde la Biserica Baptistă Cugir. Sala a fost plină de invitați”

  1. Seară de colinde – Cugir: Biserica Baptistă « Romania Evanghelica

    […] http://cugir.alba24.ro Share this:FacebookTwitterLinkedInGoogle +1Like this:LikeBe the first to like this. […]

  2. […] Cugir Seară de colinde – Biserica Baptistă […]

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...