|

Din 22 august: Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea. Vezi PROGRAMUL

În perioada 22-25 august, localitatea Vinerea găzduieşte cea de-a doua ediţie a “Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare“, organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Cugir. Programul festivalului prezintă spectacol folcloric, ansambluri şi interpreţi de valoare, o paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale, un inedit spectacol pirotehnic, tradiţionalul foc de tabără, toate întregite de un cadru natural deosebit cu stejari seculari.

În cele trei zile, vor da glas trăirilor naţionale interpreţi îndrăgiţi precum Dumitru Fărcaş, Adina Hada Medrea, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuţa şi Eugen Mihăilă. Pe scena festivalului vor urca ansambluri cunoscute: “Câmpul pâinii” din Vinerea, “Augustin Bena” din Alba, „Germisara” din Geoagiu,”Soporul de Câmpie”din Cluj, “Săpânţa” din Maramureş, “Izvorul Almăşan” din Almaşu Mare, “Mărţişorul” din Cluj-Napoca, „Eftimos” din Braşov şi ansamblul “Miercurea Sibiului”.

Anul acesta, organizatorii au pregătit şi o surpriză, invitând la festival două ansambluri străine, unul din Wasserburg, localitatea germană înfrăţită cu oraşul Cugir, iar celălalt din oraşul elen, Drama.

Pe lângă marii artişti ai cântecului şi jocului tradiţional, vor avea şansa să urce pe scenă şi tinere talente din zonă. În acest sens va fi organizată o preselecţie în 22 august, la ora 13.30, când organizatori îi vor aştepta la Casa de Cultură pe toţi ce care au talent şi dragoste pentru folclorul autentic.

Festivalul este organizat cu fonduri europene, în baza programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, domeniul major de intervenţie 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.Obiectivul proiectului este acela de a păstra vie flacăra tradiţiilor, de a promova turistic această zonă bogată atât din punct de vedere natural cât şi cultural, istoric şi etnofolcloric.

 

PROGRAMUL Festivalului, 22 – 25 august 2013

Joi, 22 august (Casa de Cultură Cugir)

11.00 – Conferinţă de presa

13.30 – Preselecţie pentru „Concurs de interpretare vocală pentru tinere talente”

Vineri, 23 august (Poiana cu Goruni, Vinerea)

19.30 – Recital: Ansamblul Câmpul Pâinii – Vinerea, Ansamblul Eftimos – Braşov

21.00 – Concert Millenium C.

Sâmbătă, 24 august (Poiana cu Goruni, Vinerea)

10.00 – Concurs de jocuri sportive tradiţionale (aruncarea suliţei, tir cu arcul, aruncarea greutăţii, trasul frânghiei, căratul apei, lupta pe butuci, ştafeta cu greutăţi, căţărarea pe catarg)

15.00 – Ateliere de dansuri

15.30 – Fanfara din Wasserburg

18.00 – Spectacol folcloric: Ansamblul Augustin Bena – Alba Iulia, Recital Gabriela Tuţa, Ansamblul Câmpul Pâinii Vinerea, Recital Adina Hada Medrea, Ansamblul Eftimos – Braşov, Ansamblul Wasserburg Germania, Ansamblul Sapânţana – Maramureş, Ansamblul Evriton din Drama Grecia

21.30 – Crispus – Spectacol pirotehnic – Jonglerii cu foc – Concert Equinoxe si foc de tabără

22.00 – Concert Just Duty Free (Germania)

Duminică, 25 august

11.30 – Parada portului popular (traseu: Cămin Cultural Vinerea Monumentul Eroilor)

14.30 – Spectacol folcloric, Ansamblul Miercurea Sibiului, Ansamblul Izvoraşul Almaşan – Almaşu Mare, Ansamblul Germisara – Geoagiu, Ansamblul Evriton din Drama – Grecia, Taraful din Soporul de Câmpie – Cluj, Recital Eugen Mihăilă, Ansamblul Wasserburg – Germania, Ansamblul Sapânţana – Maramureş, Recital Robert Târnăveanu, Ansamblul Eftimos – Braşov

19.00 – Gala laureaţilor la Concursul Tinerelor Talente, Ansamblul Câmpul Pâinii – Vinerea, Ansamblul Mărţişorul – Cluj-Napoca

20.30 – Recital Dumitru Fărcaş

21.00 – Concert Just Duty Free (Germania)

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=150766



Publicat de pe 5 Aug 2013. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “Din 22 august: Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea. Vezi PROGRAMUL”

  1. […] În perioada 22-25 august, localitatea Vinerea găzduieşte cea de-a doua ediţie a “Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare“, organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Cugir. Programul festivalului prezintă spectacol folcloric, ansambluri şi interpreţi de valoare, o paradă a portului popular, jocuri sportive tradiţionale, un inedit spectacol pirotehnic, tradiţionalul foc de tabără, toate întregite de un cadru natural deosebit cu stejari seculari. Vezi AICI programul. […]

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...