|

Dezbateri amânate în Consiliul Local Cugir pentru reorganizarea Spitalului Orăşenesc Cugir

spital cugirUna dintre principalele preocupări ale administraţiei locale a fost posibila reorganizare a Spitalului Orăşenesc Cugir, subiect care s-a aflat şi în dezbaterea Consiliului Local din ultimele două şedinţe. În lipsa unei viziuni definitive a Ministerului Sănătăţii cu privire la reforma din sistem, precum şi din cauza faptului că nu a apărut contractul cadru cu CAS, consilierii locali au decis să amâne discuţiile legate de un posibil plan de reorganizare a unităţii medicale.

Acelaşi lucru a fost solicitat şi de către Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc Cugir care a specificat faptul că nu are atribuţii de reorganizare a activităţii instituţiei sanitare.

Discuţiile pe această temă au pornit ca urmare a solicitării adresate în luna ianuarie de către ministrul Sănătăţii, care a cerut managerilor de spitale din întrega ţară ca până în 5 februarie să trimită la minister viziunea privind reorganizarea şi reconfigurarea unităţilor sanitare în sensul eficientizării economico-medicale. Printre soluţiile avansate se număra realocarea paturilor, în funcţie de performanţele şi gradul de ocupare a diferitelor secţii.

Managerul interimar al Spitalului Oăşenesc Cugir a elaborat o viziune managerială prin care a propus relocarea unui număr de 15 paturi de la Secţia Infecţioase către compartimentele cu adresabilitate mare, adică Interne şi Chirurgie. Motivul prezentat de manager a fost acela al eficientizării activităţii medicale şi al reducerii costurilor considerate nejustificate.

Iniţial, viziunea a fost avizată de Consiliului de Administraţie al spitalului, însă în urma solicitărilor adresate de către conducerea primăriei şi de către consilierii locali de argumentare a acesteia şi de prezentare amânunţită a situaţiei economice şi medicale a spitalului,  CA-ul a reanalizat planul propus de conducerea interimară. În lipsa unor metodologii referitoare la reformarea sistemului medical, membrii Consiliului de Administraţie al spitalului au decis şi au prosus legislativului local să amâne dezbaterile.

În şedinţa din 27 februarie, consilierii locali au solicitat să fie realizată o analiză detaliată a situaţiei economice şi medicale după ce apare contractul cadru cu CAS. Până atunci dezbaterile legate de orice formă de reorganizare a Spitalului Orăşenesc Cugir au fost amânate.

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=152153



Publicat de pe 3 Mar 2014. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...