|

Cugirenii riscă amenzi de până la 500 de lei în cazul deteriorării containerelor din oraș

pubeleO nouă propunere prin care persoanele care deteriorează containerele amplasate în zonele special amenajate, care împrăştie, răscolesc sau colectează deşeuri din aceste recipiente riscă amendă va fi dezbătută de Consiliul Local Cugir în urma sesizărilor primite de la S.C. G&E Invest, societate căreia îi este concesionat serviciul de salubritate.

În şedinţa ordinară de joi, consilierii cugireni vor analiza un proiect de hotărâre cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului de ordine publică şi gospodărire a oraşului Cugir, astfel încât să se asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de salubritate şi de colectare a deşeurilor. Astfel, se propune interzicerea colectării deşeurilor menajere din containerele amplasate pe domeniul public. De asemenea, se interzice și depozitarea în afara recipienţilor, răsturnarea, căutarea sau răscolirea conţinutului acestora, precum şi deteriorarea pubelelor sau a coşurilor din reţeaua stradală.

Aceste completări la Regulamentul de ordine publică şi gospodărire a oraşului Cugir sunt propuse ca urmare a sesizărilor pe care S.C. G&E Invest le-a adresat administraţiei locale. Potrivit concesionarul serviciului de salubritate, de o perioadă lungă de timp, anumite persoane caută prin containere după deşeuri refolosibile (pet-uri, fier, conserve) provocând deteriorarea recipienţilor de colectare selectivă, dar şi împrăştierea pe domeniul public a mizeriei. Nemulţumirea este legată şi de scăderea dramatică a cantităţii de deşeuri valorificabile care trebuie raportate la Agenţia de Mediu.

Dacă se aprobă proiectul de hotărâre, cei care nu respectă prevederile amintite, riscă amenzi între 200 şi 500 lei în cazul persoanelor fizice, iar pentru persoanele juridice amenzile sunt între 500 şi 1000 lei.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=151994



Publicat de pe 29 Ian 2014. Publicat in ACTUALITATE, ADMINISTRATIE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...