|

Consiliu Comunitar Consultativ la Cugir, pentru rezolvarea cazurilor sociale. Vezi componenţa

Consilierii locali din Cugir au aprobat, în şedinţa din iulie, constituirea Consiliului Comunitar Consultativ. Este vorba despre un organism cu competenţe de susţinere, în principal, a activităţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Cugir.

Consiliul Comunitar Consultativ Cugir este format din opt membri: viceprimarul Horia Rotche (preşedinte), Daniela Nedel – asistent social SPAS (secretar), Rodica Cristina Florea – consilier local, Tatiana Petric – consilier local (om de afaceri), Gabriela Lupu – director Şcoala Generală cu clasele I-VIII Nr. 2, Ioan Cîndea Ioan- preot paroh al Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”, Camelia Sinea – agent Poliţia de Proximitate, Lakatos Olimpia – medic pediatru.

Consiliul Comunitar Cugir funcţionează în această componenţă timp de 2 ani. Acest organism consultativ este creat pentru a asigura sprijin în activitatea Serviciului Public de Asistenţă Socială Cugir, respectiv soluţionarea unor cazuri sociale, a celor privind protecţia şi promovarea dreptului copilului (prevenirea separării copilului de familia biologică, a abandonului şcolar şi familial).

Activitatea membrilor Consiliului Comunitar Consultativ se face pe bază de voluntariat.

Sorin GIURCA

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=109297



Publicat de pe 1 Aug 2012. Publicat in SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...