|

Consilierii locali au aprobat înființarea unui club de tenis, în asociere cu Consiliul Judeţean

La Cugir va funcţiona în curând un club de tenis în urma unei asocieri între administraţia locală şi cea judeţeană. Clubul Sportiv de Tenis Alba – Cugir va fi înfiinţat la iniţiativa reprezentanților Clubului Sportiv Cugir.

Scopul acestei asociaţii este organizarea şi administrarea activităţii de tenis atât la nivelul oraşului Cugir, cât şi la nivelul judeţului Alba, constând în promovarea acestei discipline sportive, practicarea ei la nivel de masă, sub toate formele sale şi a participării Oraşului Cugir în calitate de membru fondator.

Aleșii locali au aprobat, joi, contribuţia la patrimoniul iniţial al Asociaţiei “Clubul Sportiv de Tenis Alba – Cugir” cu suma de 1.000 lei, în vederea constituirii acesteia.

„Primul pas a fost făcut de către consilierii locali din Cugir, care au aprobat înființarea acestei asociații, așteptăm ca și Consiliul Județean să facă același demers. Ne dorim ca acest Club de tenis să fie puternic atât din punct de vedere al performanțelor, cât și financiar, la care să aibă acces în mod gratuit toți copiii orașului Cugir, ai județului Alba care doresc să practice tenisul de câmp”, a declarat directorul CSO Cugir, Adrian Mihai.

Cugirul poate fi considerat o adevărată „pepinieră” de tenismeni, în condiţiile în care la clubul sportiv din localitate activează Bogdan Borza (15 ani), deţinătorul a trei titluri de campion european şi a patru medalii la competiţii naţionale şi Rareş Andriuc (16 ani), ce deţine locul 5 la nivel mondial şi este medaliat de cinci ori cu aur.

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=146700



Publicat de pe 29 Noi 2012. Publicat in EVENIMENT, SPORT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...