|

Consilierii locali au aprobat acordarea burselor în școlile cugirene. Vezi câți bani primesc elevii în 2013

Consilierii locali au aprobat cuantumul în care se acordă bursele de merit, de studii și sociale, elevilor din Cugir, în 2013. Bursele acordate copiilor și tinerilor variază între 13 lei  și 35 de lei pe lună.

Astfel, elevii care reușesc să obțină o bursă de merit vor primi lunar 35 de lei. Bursele de merit se acordă elevilor care au obținut media generală cel puțin 8.50, nota la purtare este 10 sau au fost premiați la concursuri județene.

Bursa de studiu le revine elevilor care provin din familii cu venit lunar mediu pe economie, pe membru de familie și care au media generală peste 7 și nota la purtare 10. Ei vor primi lunar 25 de lei.

Beneficiarii de burse sociale sunt elevii orfani de ambii părinți sau bolnavi, care primesc o suma de 25 de lei. Cei din mediul rural care studiază în altă localitate vor primi 35 de lei, iar elevii care provin din familii cu venituri reduse și nu dețin terenuri agricole mai mari de 20.000 de metri pătrați în zonele colinare și 40.000 de  metri pătrați primesc 13 lei pe lună.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=147530



Publicat de pe 28 Dec 2012. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan