|

Bărbatul din Cugir care a făcut scandal la spital, REŢINUT: A provocat ACCIDENT cu o maşină pe care a furat-o şi a condus-o după ce a băut

arestat_catuseBărbatul care a fost sancţionat de jandarmi cu 2000 de lei şi încătuşat după ce a făcut scandal la spitalul din Cugir a fost reţinut de poliţişti. Este cercetat pentru că a furat o maşină, a condus-o fără permis şi după ce a consumat băuturi alcoolice şi a provocat accident rutier soldat cu pagube materiale.

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii au constatat că, în jurul orei 2.00, P.D., de 46 de ani, din Cugir, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un concetăţean, i-a luat cheile autoturismului şi, fără a poseda permis de conducere, l-a condus prin Cugir, iar pe strada Victoriei a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Cugir.

P.D. a fost condus de un echipaj mixt, format din poliţist şi jandarm, la spitalul din Cugir, pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să se supună recoltării şi a avut un comportament agresiv faţă de personalul medical, motiv pentru care a fost necesară intervenţia forţelor de ordine care l-au imobilizat şi condus la sediul Poliţiei Orașului Cugir, pentru continuarea cercetărilor.

Faţă de P.D. a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi refuz de a se supune recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru luarea măsurilor legale.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=154502



Publicat de pe 17 Apr 2015. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...