|

Bărbat de 33 de ani din Deva sancţionat contravenţional de jandarmi. A încercat să strângă fonduri ilegal, în incinta Trezoreriei Cugir

jandarmiJandarmul care asigură paza şi protecţia Trezoreriei Cugir a observat luni, 24 februarie, un bărbat care a intrat în sediul instituţiei pentru a strânge fonduri financiare în mod ambulant. Nu avea autorizaţie de la primărie, drept pentru care a fost sancţionaţi contravenţional.

Având asupra sa câteva xerocopii şi o fotografie a unui copil, Ciprian Stângă din Deva a intrat în jurul orei 14.00 în incinta Trezoreriei Cugir şi a început să discute cu cei prezenţi în încercarea de a-i convinge să doneze câte o sumă de bani. Bărbatul de 33 de ani a fost interpelat de jandarmul din postul de supraveghere a accesului şi i s-a cerut să facă dovada că strângerea de fonduri se desfăşura în conformitate cu prevederile legale. Deşi a încercat să-şi motiveze acţiunile prin faptul că strângea bani pentru ajutorarea unor persoane aflate în situaţii disperate, acesta nu au fost în măsură să prezinte documente legale în sprijinul afirmaţiilor făcute. Drept urmare, i s-a explicat că principiile sincerităţii şi ale integrităţii etice sunt aplicabile în mod special strângerii de fonduri, chiar şi în forma ambulantă a sa şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=152106



Publicat de pe 25 Feb 2014. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...