|

UPDATE: Autocarul echipei de juniori B a clubului FCM Baia Mare s-a răsturnat într-o curbă, lângă Cugir

masina-politie-rutieraVineri, în jurul orei 19.30, autocarul care transporta echipa de juniori B a formației de liga a II-a FCM Baia Mare, sosită la Cugir în vederea meciului cu echipa de juniori B a clubului Metalurgistul Cugir, s-a răsturnat într-o curbă pe drumul de pe Râul Mare, în timp ce se îndrepta spre locația de cazare de la Cabana ,,Perla”, situată la 5 km distanță de Cugir. La momentul producerii accidentului, în autocar se aflau un număr de 17 jucători împreună cu stafful tehnic aferent.

Potrivit antrenorului echipei băimărene, Dan Somcherechi, se pare că autocarul ar fi suferit o explozie la una dintre roți, situație în care a lovit un capăt de pod, după care s-ar fi răsturnat.

Membrii echipei de fotbal au reușit să se strecoare pe ușa șoferului, patru dintre aceștia suferind însă, leziuni, dintre care trei ușoare, iar unul fiind rănit mai grav.

„Unul dintre răniți a suferit un traumatism de coloană, dorso – lombară, din cauza acesta jucătorul a fost trasportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru investigații. Ceilalți trei jucători au suferit un traumatism la un deget de la mâna dreaptă, cel de-al treilea acuza o durere de picior, iar unul dintre ei o lovitură la buza superioară (acesta a refuzat să se prezinte la spital)”, a  precizat medicul de gardă de la Spitalul Orășenesc Cugir unde au fost transportați răniții, doctor Terezia Boruah.

Prezent la serviciul de gardă al Spitalului din Cugir, antrenorul echipei de juniori B FCM Baia Mare, Dănuț Somcherechi a declarat că a fost un eveniment neplăcut care i-a speriat pe toți.

„Din păcate, avem un caz cu complicații, dar care sperăm să nu fie grave. De aceea am insistat ca jucătorul lovit la spate să fie transportat la Spitalul Județean pentru examen radiologic. S-ar putea să cerem Federației de Fotbal să amâne desfășurarea partidei de la Cugir, pentru o dată ulterioară”, a mai spus Somcherechi.

În semn de solidaritate și fair-play oficialii din partea conducerii clubului Metalurgistul Cugir au fost în permanență alături de oaspeții lor după tragedie și până la finalizarea investigațiilor medicale.

„Mulțumim Lui Dumnezeu care a fost cu cei de la Baia Mare și a împiedicat o tragedie la care nici nu vrem să ne gândim!”, a fost declarația oferită de către directorul sportiv al clubului de la poalele Drăganei, Bogdan Petric.

Potrivit acestuia meciul de fotbal din cadrul Campionatului Național de Juniori B dintre Metalurgistul Cugir și FCM Baia Mare se va disputa conform programului stabilit.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 19.15, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Râul Mare din Cugir s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea un microbuz, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra vehiculului, a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma accidentului, doi minori de 15 şi 16 ani, pasageri în microbuz, au suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internaţi în spital.

În momentul producerii accidentului, în microbuz se aflau 17 persoane, din care 15 minori, componenţi ai unei echipe de fotbal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sorin Giurcă

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=155425



Publicat de pe 14 Noi 2015. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...