|

Apicultorii din Cugir pot solicita terenuri gratuite pentru amplasarea stupilor. Cererile se pot depune la primărie până în 15 februarie

stupPână în data de 15 februarie, apicultorii cugireni pot depune la primărie cereri în care să solicite terenurile pentru vatra de stupină. În cadrul sedinţei de Consiliu Local din februarie urmează să fie aprobată şi inventarierea terenurilor. În Cugir, apicultorii îşi vor putea amplasa vetrele de stupine păşunile şi pădurile aflate în domeniul public, administrate de Ocolul Silvic „Sâpcea” şi Asociaţia „Crescătorilor de animale”.

Potrivit legii, suprafeţele de teren atribuite gratuit de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de administratorii terenurilor agricole sau silvice se acordă în funcţie de mărimea stupinei. Astfel în locuri accesibile mijloacelor de transport terenurile nu vor fi mai mici de 5 mp pentru fiecare familie de albine, dar vor ajunge până la 50 mp pentru pavilioane. Durata atribuirii şi condiţiile de folosire a acestor terenuri, precum şi obligaţiile părţilor se stabilesc prin contracte care se încheie între beneficiar şi deţinătorii terenurilor.

În data de 23 ianuarie, Primăria Oraşului Cugir a organizat o întâlnire cu apicultorii de pe raza localităţii. Scopul întrunirii a fost acela de a li se aduce la cunoştinţă crescătorilor de albine că, în baza legii 383/2013, au dreptul să beneficieze în mod gratuit de terenuri agricole sau silvice pentru vetre de stupină temporare sau permanente, pe baza cererii depuse la consiliul local.

Obiectul Legii 383/2013 îl constituie crearea cadrului legal privind reglementarea activităţii apicole în scopul protejării albinelor, în condiţiile în care creşterea albinelor este o îndeletnicire tradiţională a populaţiei şi constituie, prin rolul său economic, ecologic şi social, o parte a avuţiei naţionale.

Cei 17 apicultori prezenţi la întâlnire au fost informaţi de către viceprimarul Horia Rotche şi specialiştii din cadrul primăriei despre modalitatea şi cadrul legal privind reglementarea activităţii apicole.

 

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=152000



Publicat de pe 29 Ian 2014. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...