|

Ajutorul financiar pentru chiriaşii datornici din locuinţele sociale, majorat de trei ori. Propunerea va fi discutată în CL Cugir

Reprezentanții Serviciului de Asistență Socială doresc să vină în sprijinul familiilor care riscă să fie evacuate din locuinţele sociale, pentru neplata chiriei. Astfel, joi, pe ordinea de zi a sedinței de Consiliu Local este propus spre aprobare proiectul privind modificarea procedurilor de acordare a ajutoarelor sociale comunitare  pentru persoanele care au datorii la chirie și care realizează venituri sub valoarea indicatorului social de referinţă stabilit de Legea nr. 76/2002. Modificarea se referă la majorarea de la 500 la 1.500 lei a sumei maxime care poate fi dată în astfel de situaţii.

Propunerea SPAS Cugir vine ca urmare a verificărilor efectuate de către personalul serviciului din care reiese faptul că  multe familii se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, ajungând să fie evacuate din locuinţă din cauza neplăţii chiriei.  În mod special, situatia este extrem de dificilă în cartierului Coşbuc, unde sunt majoritare familiile de romi, cele mai multe asistate social, care locuiesc cu chirie  sau fără forme legale şi care sunt în pericol de a fi evacuate. Pentru prevenirea situatiei de marginalizare, Serviciul Public de Asistenţă Socială va propune în şedinţa de joi a Consiliului Local o nouă procedură de acordare a ajutoarelor sociale comunitare pentru chirie care să răspundă acestor nevoi în mod real, dar  care să stabilească şi implicarea familiei în cauză  în rezolvarea situației de criză.

În primul rând, se are în vedere  majorarea cuantumului ajutorului pentru plata chiriei la maximum 1.500 lei, acesta fiind  stabilit ţinându-se cont de următoarele situaţii: familiile sau persoanele care nu realizează nici un venit sau sunt beneficiare  de ajutor social vor face dovada efortului propriu prin plata a 1/3 din valoarea debitului, urmând ca 2/3 din debit să fie acordat sub forma ajutorului social comunitar de Primăria Cugir. În cazul familiilor sau persoanelor care realizează venituri sub 500 lei/membru, ajutorul social va fi dat doar dacă solicitanţii vor face dovada efortului propriu prin plata a 1/2 din valoarea debitului. Trebuie spus că ajutorul pentru plata chiriei nu poate depăşi suma de 1.500 lei şi nu va fi dat decât după efectuarea orelor de muncă în folosul comunității. Acestea se calculează proportional cu cuantumul ajutorului social comunitar  de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunara a timpului de munca (4,44 lei/oră sau 4,74 lei/oră, din iulie 2013).

Serviciul Public de Asistenţă Socială va propune şi procedura de acordare a ajutorului persoanelor sau familiilor în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, generate de restanţele acumulate la plata chiriei. Astfel, pe lângă cerere şi actele care demonstrează veniturile, solicitanţii trebuie să dovedească  cu chitanţă efortul propriu pentru plata datoriilor şi să îşi ia angajamentul că  în termen de cel puţin 1 an de la acordarea ajutorului nu va mai acumula restanţe la plata chiriei; în caz contrar, nu va mai beneficia de acest tip de ajutor. Personalul de specialitate din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Cugir va verifica şi confrunta datele înscrise în cereri cu actele doveditoare, prin efectuarea de anchete sociale la domiciliul solicitanţilor de ajutor.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=148298



Publicat de pe 26 Feb 2013. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “Ajutorul financiar pentru chiriaşii datornici din locuinţele sociale, majorat de trei ori. Propunerea va fi discutată în CL Cugir”

  1. Nu mai incurajati nemunca si tigania din cugir!

  2. Asa cugireni, sustineti tigania prin orice mijloc:
    – bani pentru cersetorii de pe strada
    – alimente pentru cersetorii care va bat la usa
    – ajutoare din strainatate (haine, incaltaminte)
    – baie publica pentru romi
    – subventii la intretinere
    – tolerarea hotiei si a talibanismului in Cugir
    – trimiterea lor la caldurica si mancare gratuita in penitenciare, pentru iarna
    – orice alte mijloace legale si ilegale.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • gajjy: in cugir toti copii sunt rockeri ,drogati .Doar trupe rock .muzica de bolunzi si dau boxelele alea la maxim de...
  • GigiKent: Cu acest prilej a fost eliminata inca din fașă marea evaziune. 20 de cutii de bere.
  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...