|

Adrian Teban, reconfirmat în funcţia de preşedinte PNL Cugir. Echipa de conducere a organizaţiei, după alegerile interne

adrian tebanÎn conformitate cu Statutul si cu deciziile luate de conducerea națională a Partidului National Liberal, joi au avut loc alegeri la PNL Cugir, în prezenţa preşedintelui organizaţiei judeţene Alba, Mircea Hava. În urma scrutinului, primarul Adrian Teban şi-a păstrat funcţia de preşedinte al organizaţiei locale.

Reuniți în cadrul Adunării Generale, liberalii cugireni și-au ales conducerea pentru următorii patru ani: președintele, vicepreședinții, secretarul, trezorierul și membrii Biroului Politic.

Conform voturilor exprimate, Adrian Teban rămâne în continuare Președintele PNL Cugir. Partidul va fi condus de un Birou Politic format din 10 vicepreședinți, 10 membri, un trezorier și un secretar:

Adrian Ovidiu Teban – preşedinte;

Vicepreşedinţi: Călin Răzvan Furdui, Marius Oliviu Jibotean, Rafael Popescu, Rodica Florea, Ioan Ferchian, Emil Muntea, Marin Morariu, Radu Călin Roşian, Tatiana Petric, Cătălin Comşa

Membri: Romulus Micu, Nicuşir Mircea Mihai, Claudiu Mărginean, Liviu Micu, Paul Kis, Călin Mureşan, Mircea Tirlea, Cristian Simu, Maria Elena Balosin, Nicolae Truţă.

Secretar: Alin Valase

Trezorier: Dan Ioan Cherecheş

Pe ordinea de zi a conferinţei s-a aflat dezbaterea şi aprobarea Raportului de activitate a Biroului Organizaţiei PNL Cugir, în care a fost prezentat un bilanţ al activităţilor filialei cugirene din anul 2014 până în prezent, precum şi raportul financiar contabil.

Adrian Teban a vorbit despre importanța omogenizării partidului și despre câștigarea încrederii electoratului liberal prin respectarea angajamentelor luate în campania pentru alegerie locale: “viitoarea conducere are responsabilitatea de a pune în practică toate angajamentele electorale pe care partidul şi le-a asumat în campanie şi mă gândesc în primul rând la renovarea secţiei de Maternitate-Pediatrie, modernizarea străzilor, stimularea economiei, exploatarea potenţialul turistic al zonei montane”, a spus Teban.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=158328



Publicat de pe 21 Apr 2017. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Publicitate

Comentate recent

  • Nicu: vreau si eu unu
  • daniel: foarte fain ..cel mai frumos festival din istoria lumii,.Ploaia cugireana .concerte cu drogati ,bere cu apa...
  • taraban: un festival mai prost organizat ca ploaia cugireana. nu am vazut niciodata ..aceeasi prosti invitati de ani...
  • onea liviu: Mircea augustin Trifan
  • suseni: Cred ca dl. Giurca a scris articolul de pe balcon și a pus poze de pe net. În prima seara de ninsoare drumul...